După ce bunica din partea tatei işi dădea prima cu părerea despre un bolnav din familie, zicănd "Cine ştie ce-o fi!", dar nu oricum, ci intocmai unui medic obligat la un diagnostic major, era răndul babei Tudora să vină la căpătăiul suferindului şi să spună şi ea "Cine ştie ce-o fi!".

După ce bunica din partea tatei işi dădea prima cu părerea despre un bolnav din familie, zicănd "Cine ştie ce-o fi!", dar nu oricum, ci intocmai unui medic obligat la un diagnostic major, era răndul babei Tudora să vină la căpătăiul suferindului şi să spună şi ea "Cine ştie ce-o fi!". Baba era la fel de ignorantă ca bunica, insă nepriceperile ei făceau oarecare autoritate. Toţi o chemau pe baba Tudora, cănd moartea era prin prejmă, şi la toţi le spunea, după o lungă şi grea chibzuinţă, "Cine ştie ce-o fi!". Era ceva - voia să zică formula - , dar ce, asta ar fi fost peste puterea de inţelegere a omului. De aceea, in cartier, baba Tudora era chemată inaintea medicilor şi, de regulă, in locul acestora. "Cine ştie ce-o fi" insemna că nimeni nu are cum să ştie ce este. Baba Tudora era respectată pentru genul de ignoranţă pe care-l practica de cănd se mutase in cartier, deoarece şi-l mărturisea cu asistenţa unui conclav de babe la fel de ignorante ca şi ea, insă dispuse să-i lase ultimul cuvănt. Ţin minte sentinţa ambiguă, dar plină de ecou magic, a babei Tudora, deoarece nu a rostit-o niciodată altfel şi nici in cartier n-a răspăndit variante. In memoria mea, ea a funcţionat ca un etalon de competenţă. Pănă a fugi in lume, universul, pentru mine, nu era acela de la lecţiile de astronomie. Universul era de bună seamă mai mare decăt cartierul meu, dar legile cartierului erau in permanenţă verificate de viaţă. Iar in cazul babei Tudora, şi de moarte. Multă vreme am zis şi eu "Cine ştie ce-o fi?" ori de căte ori nu ştiam să răspund la intrebări, dar ţineam să-