Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soţia lui Jimmy Carter îi instruieşte pe jurnaliştii români

Publicat in Gandul, marți 21 august 2007 ·

Reprezentanţi ai presei din România vor participa pentru prima dată la un program de instruire organizat de centrul condus de Rosalynn Carter. Soţia fostului preşedinte al SUA conduce Carter Center Mintal Health, instituţie care se ocupă de persoanele cu deficienţe psihice. Jurnaliştii invitaţi aici vor învăţa cum să organizeze cursuri despre reflectarea mai corectă în presă a situaţiei bolnavilor mintal.

Cea de-a 11-a ediţie a seminarului Rosalynn Carter Fellowships for Mintal Health Journalism are drept participanţi 10 jurnalişti: şase americani, doi români şi doi sud-africani. Americanii vor primi burse de 10.000 de dolari, cu scopul de a studia o problemă specifică din domeniu şi pentru a-şi informa publicul, timp de un an, despre aceasta. Românii, care vor beneficia de burse definite drept „comparabile”, au ca sarcină elaborarea unei programe şi strângerea de materiale care pot fi folosite la cursuri.

Rosalynn Carter este de părere că un jurnalist bine informat poate schimba perspectiva cititorului, înlesnindu-i accesul la chestiuni punctuale care privesc sănătatea mintală. Ziariştii participanţi la program (românii sunt cei dintâi est-europeni acceptaţi la training) se vor reuni în Atlanta, Georgia, cu doamna Carter şi alţi oficiali ai instituţiilor implicate în proiect, între 17 şi 19 septembrie. Proiectele jurnaliştilor, inspirate de acest curs de pregătire, au obţinut distincţii din partea asociaţiilor din aria sănătăţii şi două nominalizări la Premiul Pulitzer. (D.P.)

Reprezentanţi ai presei din România vor participa pentru prima dată la un program de instruire organizat de centrul condus de Rosalynn Carter. Soţia fostului preşedinte al SUA conduce Carter Center Mintal Health, instituţie care se ocupă de persoanele cu deficienţe psihice. Jurnaliştii invitaţi aici vor învăţa cum să organizeze cursuri despre reflectarea mai corectă în pres

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 29 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Joe Biden denunţă drept „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu şi Gallant: „Vom fi mereu alături de Israel”

Ziare.com acum 29 minute
Preşedintele american Joe Biden consideră „scandaloase” mandatele de arestare emise de către Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului şi ministrului israelian al Apărării, anunţă Casa Albă, relatează AFP. Biden e de părere că CPI nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°