„Omnipreşedintele” francez, cum este Nicolas Sarkozy poreclit de presă, s-a decis să rezolve, în pauza dintre o lege economică şi una socială, şi un scandal ce a făcut valuri în societatea franceză. Este vorba de cazul unui pedofil recidivist. După ispăşirea anilor de închisoare, acesta a fost eliberat şi a recidivat, violând un copil de cinci ani. Mai mult, după eliberare, un doctor i-a prescris Viagra.
Povestea a declanşat un întreg scandal în opinia publică în jurul modului în care ar trebui să fie trataţi delincvenţii sexual. În ceea ce îl priveşte pe preşedintele republicii, el a avut o întâlnire la Palatul Elysée cu tatăl copilului răpit şi violat de pedofil – Mustafa Kocakurt, căruia i-a promis să înăsprească legea împotriva delincvenţilor sexuali recidivişti. Printre acestea – deschiderea, în 2009, a unui spital-puşcărie la Lyon pentru tratarea specială a pedofililor, unde ar putea fi permisă, a sugerat Sarkozy, inclusiv castrarea chimică.
Lucrurile sunt foarte simple, din perspectiva liderului francez – delincvenţii sexuali fie nu acceptă să fie trataţi şi atunci sunt ţinuţi cu forţa în spital cât se consideră că reprezintă un pericol social, fie acceptă tratamentul şi vor avea permisii pentru a ieşi din spital. Ieşirile se vor desfăşura, potrivit lui Nicolas Sarkozy, numai „dacă vor purta o brăţară electronică şi dacă vor urma un tratament, un tratament hormonal, puteţi să îi spuneţi castrare chimică, nu mi-e frică de cuvinte”. Tot Sarkozy a anunţat că se va renunţa la micşorările de pedepse pentru bună purtare, aşa cum s-a întâmplat cu pedofilul ce a declanşat scandalul, Francis Evrard.
Măsurile sunt însă mai mult decât controversate – ele au fost criticate atât de societatea civilă, de opoziţia socialistă, cât şi de medicii psihiatri. „Înăsprirea legislaţiei contra delincvenţilor sexuali ilustrează eşecul politicii psihiatrice a guvern