Mircea Geoana nu va conduce un viitor guvern, a declarat pentru Rompres, vicepresedintele Partidului Liberal Democrat (PLD), Raluca Turcan. Ea a precizat ca viitoarea formula de guvernare care se va realiza acum sau dupa alegerile parlamentare viitoare este PLD - PD.
Raluca Turcan nu vede posibil un viitor guvern condus de liderul PSD, Mircea Geoana, pentru ca acesta are de rezolvat probleme din interiorul partidului sau.
"Mircea Geoana are o problema majora de rezolvat: supravietuirea in propriul partid. Practic vorbind, Mircea Geoana va trebui sa treaca acest test nu in fata cetatenilor, ca orice om politic responsabil, ci in fata profesorilor sai din PSD, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Nastase, Marian Vanghelie, care abia asteapta sa-i rastoarne tronul de sef de partid", a declarat Raluca Turcan.
De asemenea, deputatul nu crede ca social democratii vor depune anuntata motiune de cenzura.
Turcan a precizat ca in cazul in care o vor depune, "parlamentarii PSD vor fi primii care vor vota impotriva ei, pentru ca este clar pentru toata lumea ca presedintele Romaniei nu va numi drept viitor premier un personaj din grupul PSD - PNL asa ca vom ajunge la anticipate".
"Alaturi de PD - aceasta este viitoarea formula de guvernare care se va realiza dupa alegerile parlamentare viitoare. Alaturi de PSD, niciodata. Aceasta realitate a fost clar exprimata de opinia publica, prin studiile sociologice si se va reliefa si mai vizibil dupa alegerile pentru Parlamentul European, unde PLD doreste sa obtina un scor plasat intre 10%-15%", a precizat Turcan.
Vicepresedintele Partidului Liberal Democrat, a anuntat ca PLD este pregatit sa guverneze si acum, pentru ca are oamenii potriviti.
"PLD are oameni, are proiecte, are potential, deci este pregatit sa abordeze cu performanta actul guvernarii si