Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noapte cu ruperi de nori, viituri şi grindină

Publicat in Adevarul, marți 21 august 2007 ·

Ploile torenţiale care au căzut în noaptea de duminică spre luni au produs pagube însemnate. În cele mai multe cazuri, a fost nevoie de intervenţia pompierilor, iar echipele Electrica au

Ploile torenţiale care au căzut în noaptea de duminică spre luni au produs pagube însemnate. În cele mai multe cazuri, a fost nevoie de intervenţia pompierilor, iar echipele Electrica au lucrat toată noaptea pentru remedierea avariilor la liniile de medie tensiune.

Cel mai afectat judeţ a fost Bistriţa-Năsăud, cantităţile de precipitaţii înregistrate în comuna Şintereag fiind de 108 l/mp, unde circa 50 de gospodării au fost inundate, iar în comuna Teaca, apa a atins 82 l/mp. Zece sate din Bistriţa-Năsăud au rămas în beznă, după ce o furtună a avariat liniile de medie tensiune din zonă şi transformatoarele.

Cea mai afectată este linia de medie tensiune de pe relaţia Şieuţ, unde nouă localităţi au rămas fără electricitate de la miezul nopţii. Tot cu ajutorul pompierilor s-a intervenit pentru a scoate apa din beciurile unor case situate în centrul istoric al Bistriţei.

Depuneri de mâl, în Vaslui

Cel puţin 20 de case din Şieu, judeţul Maramureş, au fost inundate, în numai o oră. Şanţurile nu au putut face faţă apelor abundente, fapt pentru care a fost inundat şi drumul judeţean 186. Două grajduri, cu o suprafaţă de aproape 200 de metri pătraţi, trei magazii cu lemne, trei tone de fân, lemne de foc şi cherestea, precum şi utilaje, şi unelte agricole au fost mistuite de flăcări, din cauza unui trăsnet, în localitatea Subcetate, judeţul Harghita.

Focul a fost stins după cinci ore, pagubele ridicându-se la 70.000 de lei. Tot din cauza ploilor torenţiale, câteva străzi din oraşul Baia Mare au fost inundate, iar o gospodărie a luat foc. Oamenii din unele localităţi gorjene au rămas fără energie electrică, din cauza ploilor torenţiale, însoţite de descăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 8 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 38 minute
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 38 minute
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 10 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 38 minute
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°