Policlinica de stat Centrul de diagnostic si tratament Dorobanti ASTEPTARE. Pensionari asteptand in zadar in fata cabinetului, in speranta unui consult medical Calvar. Batranii asteapta ore in sir, pe holurile Centrului de diagnostic si tratament Dorobanti, in fata usilor inchise
Mihnea Mihalache Fiastru
Cine intra intr-o policlinica de stat si isi fixeaza privirea asupra unuia dintre batranii care asteapta la rand, la vreunul dintre cabinete, observa ca acea persoana aproape ca face parte din peisaj. Este vorba, de regula, de pensionarii romani, iar cliseul asteptatului pe holul policlinicii a devenit atat de inradacinat, incat par ca niste fantome care bantuie aceste institutii cu pereti soiosi, scaune rupte, anunturi si afise lipite complet aiurea, dar care intotdeauna constituie argumentul angajatului statului.
"Urla la el, il judecaca pe Hristos, mi-e frica sa bat la usa"
Pentru a ne confirma cele spuse, am ales o policlinica oarecare, situata in centrul Capitalei, anume "Centrul de diagnostic si tratament Dorobanti". Ce am gasit aici confirma imaginea generala pe care o au in minte trei generatii de romani despre o policlinica: lumina slaba, pereti din mozaic care par a fi de ocolit si de neatins pentru a-ti proteja sanatatea, plini de afise mai noi sau mai vechi, mai cu sens sau fara, dulapuri vechi din lemn scoase pe hol in praf, pline de dosare si fise ce asteapta sa fie consultate. Tot pe hol asteapta, bineinteles, batranii. Nici macar nu se mai stie daca in cabinetul pentru care la ora 11.30 lista de pacienti a ajuns la numarul 21, se afla cineva sau nu, atat de incet se misca consultatia.
O batrana asteptand in fata usii exclama aiurea: "Mi-e rau!". Alti doi pacienti incearca sa o sprijine, dar nu stiu exact cum, pentru ca nimeni nu are
