Valeri Bojinov, atacantul echipei Manchester City şi component al reprezentativei Bulgariei, adversara României în preliminariile CE 2008, va fi indisponibil până în ianuarie 2008, din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucişate de la genunchi.
Bojinov va fi supus unei intervenţii chirurgicale şi ar putea reveni pe teren cel mai devreme la începutul anului viitor, urmând să rateze prima parte a sezonului din Anglia şi ultimele meciuri pe care Bulgaria le va susţine în Grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008, printre care şi pe cel cu România, de la Sofia, programat pe 17 noiembrie.
Atacantul bulgar s-a accidentat duminică, în timpul derbiului local cu Manchester United, câştigat de formaţia sa cu scorul de 1-0. El a simţit dureri după un duel aerian cu Patrice Evra şi a părăsit terenul după numai şase minute de joc. „Am suferit o ruptură la ligamentele încrucişate şi voi fi operat la Roma, de acelaşi medic care l-a tratat şi pe Francesco Totti. Este o accidentare la fel ca aceea suferită de Martin Petrov anul trecut şi probabil voi absenta patru, cinci luni. Am discutat cu antrenorul Sven Goran Eriksson, care mi-a spus că fac în continuare parte din planurile sale, iar oficialii clubului m-au sprijinit foarte mult“, a spus Bojinov. Valeri Bojinov, atacantul echipei Manchester City şi component al reprezentativei Bulgariei, adversara României în preliminariile CE 2008, va fi indisponibil până în ianuarie 2008, din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucişate de la genunchi.
Bojinov va fi supus unei intervenţii chirurgicale şi ar putea reveni pe teren cel mai devreme la începutul anului viitor, urmând să rateze prima parte a sezonului din Anglia şi ultimele meciuri pe care Bulgaria le va susţine în Grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008, printre care şi pe cel cu România, de la Sofia, programat pe 17 noiembrie. @N_