O vorbă din bătrâni spune că mâna stângă a popii, cea cu care ia, este verde. Dreapta în schimb, cea cu care dă, e uscată. Identic, românii se comportă, din punct de vedere comercial cel puţin, schizoid. Dacă trebuie să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra ceva... totul devine scump, iar vânzătorii se transformă în hoţi, speculanţi, profitori. Odată schimbată poziţia, cea de vânzător, atitudinea „socialistă“ devine un capitalism feroce: cât mai scump
O vorbă din bătrâni spune că mâna stângă a popii, cea cu care ia, este verde. Dreapta în schimb, cea cu care dă, e uscată. Identic, românii se comportă, din punct de vedere comercial cel puţin, schizoid. Dacă trebuie să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra ceva... totul devine scump, iar vânzătorii se transformă în hoţi, speculanţi, profitori. Odată schimbată poziţia, cea de vânzător, atitudinea „socialistă“ devine un capitalism feroce: cât mai scump, cât mai repede, cu profit cât mai mare!
Am un prieten care se văita că nu găseşte mai repede un cumpărător pentru garsoniera lui din Dristor, pentru care cere 75.000 de euro. În acelaşi timp, înjură preţurile mari ale locuinţelor din ansamblurile noi. Este fascinant să-l vezi cum devine în cinci minute, ba Marx, ba Adam Smith. În prima postură, acuză agenţiile imobiliare, dezvoltatorii, băncile, vecinul de sus şi capra lui, fără să se gândească o secundă că şi el vinde la fel de scump. Pentru că vrea bani.
Mecanismele unei pieţe libere, deşi aparent complicate, se pot rezuma la un simplu raport: cerere versus ofertă. România nu e în postura de a oferi prea mult pe imobiliare, indiferent de sector. Acesta este cel mai important motiv pentru care metrul pătrat aleargă prin piaţă având în spate 1.500 de euro, şi, probabil în câţiva ani, va ajunge sprinten la o medie de 3.000 de euro. Atâta vreme cât
