In urma cu citeva zile, la bazinul descoperit din cadrul Liceului cu Program Sportiv (LPS) a avut loc un incident, la care au fost martori parintii copiilor care faceau initiere inot cu antrenorul Clubului Sportiv Municipal (CSM), Catalin Nistor. Concret, in timpul orei de initiere realizate de prof. Catalin Nistor, directorul LPS, Elena Toader, a venit insotita de o patrula de politie pentru a verifica modul in care se desfasoara activitatea si citi copii sint in grupa. Pentru ca a intrat peste antrenor in timpul orei si a scos micutii din apa pentru a-i numara, parintii au reactionat, au intrat si ei in incinta bazinului, incercind sa inteleaga despre ce este vorba. Intre timp, la bazin a venit si directorul CSM, Tinca Amza. Fata de acest incident, in numarul de ieri al ziarului nostru am publicat punctul de vedere al unui parinte, martor la incident.
Astazi am aflat opiniile partilor implicate in scandal. Fiecare sustine ca are dreptate si ca are documente care dovedesc acest lucru, ca a vrut sa comunice, sa discute cu reprezentanta celeilalte institutii dar nu a gasit intelegere, astfel ca incidente ca cel amintit s-ar mai putea intimpla.
"Am fost sunata de un parinte responsabil care mi-a spus ce se intimpla pe bazin. Intr-o grupa de initiere la antrenorul Catalin Nistor in loc de 15 copii, cit este maximul prevazut prin Regulamentele Cluburilor Sportive, erau 27. Cind am auzit m-am speriat. Se putea intimpla orice cu un copil si eu as fi ajuns in puscarie. Am sunat imediat la 112 si am solicitat un echipaj de Politie. Stiam ca s-ar putea sa fiu agresata si am vrut sa ma apar. Pe de alta parte, imi trebuia si o confirmare a rezultatului controlului meu. De aceea am chemat Politia, nu ca sa dau copiii afara. Dovada este faptul ca dupa ce i-am numarat ei au putut continua ora. De fapt, si acum ei vin la bazin, sfidind faptul ca nu au o baza l