Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au incheiat sedinta de tranzactionare de miercuri in urcare, in concordanta cu pietele europene, in timp ce SSIF Broker a pierdut 32,7%, la 2,84 lei pe titlu, in conditiile majorarii capitalului prin distribuirea de actiuni gratuite si aport in numerar, informeaza Mediafax.
Titlurile SSIF au fost tranzactionate fara limita obisnuita de variatie de 15%, pentru ajustarea cotatiei, in urma majorarii capitalului social. Actiunile firmei au fost suspendate de la tranzactionarea pe piata Deal, unde partile negociaza direct, si nu au fost incluse in indicele general al pietei, BET-C.
Indicii bursieri au urcat sub influenta evolutiei de pe pietele europene, care au castigat peste 1% in prima parte a sedintei. Pietele europene au urcat pe fondul asteptarilor privind randamentul ridicat al titlurilor DaimlerChrysler, al avansului cotatiei petrolului sau a actiunilor firmelor miniere, atenuand temporar impactul crizei creditelor.
Astfel, indicele BET-FI, care include cotatiile Societatilor de Investitii Financiare (SIF), a crescut cu 2,42%.
BET-C, indicele general al pietei, s-a apreciat cu 1,9%, iar BET, indicele care urmareste evolutia actiunilor lichide, a inregistrat un avans de 2,44%.
Valoarea operatiunilor derulate la BVB a fost de 45,4 milioane de lei (13,9 milioane de euro), iar cele mai lichide au fost actiunile SIF Moldova, SIF Oltenia si Petrom. Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au incheiat sedinta de tranzactionare de miercuri in urcare, in concordanta cu pietele europene, in timp ce SSIF Broker a pierdut 32,7%, la 2,84 lei pe titlu, in conditiile majorarii capitalului prin distribuirea de actiuni gratuite si aport in numerar, informeaza Mediafax.
Titlurile SSIF au fost tranzactionate fara limita obisnuita de variatie de 15%, pentru ajustarea cotatiei, i