Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova şi-a găsit ceasul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 22 august 2007 ·

În inima Băniei ar putea să bată în scurt timp un nou ceas. Primăria Craiova mai are nevoie de avizul Poliţiei Rutiere, întrucât orologiul proiectat este atât de mare încât i-ar putea dezorienta pe şoferi, obturându-le vizibilitatea pe anumite porţiuni de drum. La trei săptămâni de când a fost demontat celebrul, dar hodorogitul orologiu din intersecţia din Valea Vlăicii, din Craiova, municipalitatea s-a trezit cu o ofertă pe care nu o poate refuza, oficialii considerând că un ceas la kilometrul zero este emblematic pentru oraş. O firmă din Bănie i-a propus primăriei o asociere tentantă: societăţii să i se dea câţiva metri pătraţi de teren pe care aceasta să amplaseze un panou publicitar, cu tot cu orologiu. Potrivit directorului Direcţiei patrimoniu a primăriei, Ovidiu Vanghelie, ofertantul s-ar angaja să suporte toate cheltuielile legate de achiziţionarea şi instalarea panoului şi a ceasornicului. „Din câte am înţeles, este vorba de câteva zeci de mii de euro pe care firma Casa Noastră i-ar investi, în cazul semnării unui contract, în construcţia din Valea Vlăicii, al cărei element central ar urma să fie un ceas imens. Mai avem însă nevoie şi de avizul Poliţiei Rutiere, fiindcă este vorba de mobilier de mari dimensiuni într-o intersecţie“, a spus Vanghelie. Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Dolj, comisar-şef Stelian Nicolaescu, a declarat că propunerea Primăriei Craiova este în curs de avizare. „Colegii mei studiază în prezent proiectul transmis de primărie. Noi vom acorda avizul pentru această amenajare, numai că trebuie să fim atenţi la orientarea panoului, care este de mari dimensiuni. Există riscul ca unele tronsoane de pe arterele care se intersectează în Valea Vlăicii să nu fie vizibile pentru şoferii care intră în intersecţie din anumite direcţii. Avizul va fi însă emis cu siguranţă într-o zi, maximum două“, a afirmat comisarul-şef Stelian Nicolaescu.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 2 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 3 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 6 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 6 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 3 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°