Încep să-i înţeleg pe cei care înnebunesc consumând prea multă televiziune, presă, radio şi internet, adică mijloace de comunicare în masă. Dacă vii acasă de la serviciu, deschizi televizorul şi te uiţi la el patru ore, până ţi se face foame, intri într-o lume care pare reală, dar, din păcate, nu este. Trei-patru zile la rând toate televiziunile dezbat, de obicei, acelaşi subiect, cu aceiaşi oameni, care spun acelaşi lucru. După ce subiectul este întors pe toate feţele, mai rău ca în campania pentru congresul al XIV-lea (cea mai profundă acţiune de propagandă pe care am trăit-o direct vreodată), tema este abandonată şi se trece la următoarea, care este tratată la fel.
Îţi trebuie multă ştiinţă de carte să rezişti acestui sistem de comunicare – dacă asta este comunicare. Îţi trebuie multă experienţă ca să ştii că verile nu sunt cu mult mai calde ca în anii 1970, singura diferenţă fiind că în ultimii ani iernile sunt ceva mai blânde şi cu mai puţine precipitaţii. Numai că astăzi, când ţi se pare că e caniculă, ai la dispoziţie aerul condiţionat, maşina care te duce la munte sau apă minerală rece de la frigiderele care nu se compară neam cu Fram-urile noastre de pe vremuri. Aer condiţionat nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată înainte de 1989, apa minerală dispăruse, erau nişte cozi monstruoase la sifoane, iar maşina – dacă o aveai – nu mergea că nu aveai cotă de benzină. S-a schimbat modul în care percepem canicula, nu s-a schimbat vremea.
Dar ca să pricepi aşa ceva, fie nu te uiţi la televizor, ceea ce pare o utopie azi, fie ai o solidă cunoaştere a ceea ce se întâmplă în jurul tău, ceea ce iar pare o utopie dacă jumătate din timpul tău liber este consumat în faţa televizorului. Cunoaşterea vine din lectură, nimeni nu a putut inventa, încă, altă cale. S-au inventat pastile pentru virilitate şi pentru evitarea sarcinilor nedorite, dar pastile de cunoaştere
