Procesul membrilor Legaţiei Italiei la Bucureşti din toamna anului 1951 a demonstrat că Securitatea nu avea scrupule in inventarea unor acuzaţii grave. Toţi cei implicaţi in respectiva mascaradă judiciară au ispăşit ani grei de temniţă in puşcăriile politice. Cei mai fericiţi au reuşit să plece după un timp in Italia, prin presiuni internaţionale. Din nefericire, pentru unii inchisoarea a insemnat sfărşitul vieţii...
Procesul membrilor Legaţiei Italiei la Bucureşti din toamna anului 1951 a demonstrat că Securitatea nu avea scrupule in inventarea unor acuzaţii grave. Toţi cei implicaţi in respectiva mascaradă judiciară au ispăşit ani grei de temniţă in puşcăriile politice. Cei mai fericiţi au reuşit să plece după un timp in Italia, prin presiuni internaţionale. Din nefericire, pentru unii inchisoarea a insemnat sfărşitul vieţii...
Incepănd de la 24 noiembrie 1951, s-a trecut la reanchetarea lui Eraldo Pintori asupra relaţiilor lui cu diverse alte persoane despre care nu a fost vorba in lunile premergătoare procesului. De pildă, a fost intrebat cine a fost angajat drept medic al Legaţiei Italiei după plecarea lui Antonio Nocera din ţară. Cum a intrat in contact cu Dimitrie Gheorghiu, născut la 10 septembrie 1899, la Iaşi, fost inspector de poliţie, deţinut atunci in penitenciarul din Făgăraş, de la care primise unele informaţii, pasate ulterior lui Giuseppe Puri Purini? Nu a fost nevoie de o explicaţie sofisticată, pur şi simplu, Dumitru Gheorghiu locuise in vecinătatea sa apropiată, pe Str. Laurenţiu Claudian nr. 32. Ce ştia despre Anca Magheru, pe care o cunoscuse atunci cănd era secretară la Legaţia romănă de la Roma? La ultima intrebare, Eraldo Pintori n-a avut nimic altceva de spus decăt că Anca Magheru, după ştiinţa sa, fusese arestată in 1943 pentru activităţi comuniste. In sfărşit, chiar in ziua Crăciunului, la 25 decembrie
