Impresiile strainilor despre romani, de-a lungul timpului, sunt printre cele mai interesante si utile invataminte, depasind, prin distanta si comparatia implicita, calitatea privirii dinlauntru. O carte de memorii de acum cativa ani a ambasadorului si scriitorului german Erwin Wickert se intitula "Ochii norocosi".
Acolo, fragmentul cel mai mare era dedicat experientelor sale romanesti, la sfarsitul anilor ‘70.
Wickert a fost cinci ani ambasador al RFG in Romania, unde a urmarit cu atentie catarea vicleana a Ceausescului la praznicele vanatoresti, a studiat cu precautie o buna parte din lumea culturala oficiala a epocii si a ramas uluit de funeraliile, cu sobor de preoti si boi mascati, ale ilegalistului existentialist Emil Bodnaras. Wickert a fost un diplomat dublat de un prolific romancier si sinolog.
Dupa Bucuresti, a ajuns, de altfel, ambasador in China. Ochii cu care un astfel de diplomat-autor urmareste o tara diferita de a sa sunt "norocosi" de fiecare data si pentru cei priviti. Pana azi, n-avem o carte mai fascinanta despre Bucurestiul bizantin decadent decat a lui Paul Morand, el insusi mare scriitor si diplomat de cariera.
Norocosi pentru noi sunt si ochii scriitorului polonez de spornica faima europeana Andrzej Stasjiuk. El traieste retras undeva in Carpatii din sudul Poloniei, unde are o editura.
Spre deosebire de calatorii occidentali, importanti si fara sa vrea condescendenti, pentru ca vin dinspre Occidentul prosper si civilizat inspre Orientul arhaic si anarhic, Stasjiuk descopera cu admiratie lumea pedestru mitica a satelor si targurilor Europei Centrale si Rasaritene.
Cartea sa de calatorii se numeste "Pe drumul spre Babadag", a aparut acum doi ani si este tradusa in mai multe limbi europene. Polonezul dedica satelor si oraselor mici romanesti o buna parte din textele sale.
