Prea rapida serie intr-o lume in care lui Memento mori i-au luat locul tehnicile media de blocare a spiritului in superflue detalii de molusca: Adrian (Pintea), Motu (Pittis), Sandu (Condeescu). Asezindu-se, pentru mine, intr-o serie de prieteni congeneri (optzecisti), de mai bine de douazeci de ani incoace: Dinu (Regman), Ion (Monoran), Radu (Saplacan), Madi (Marin), Nino (Stratan).
De aproape doua decenii incoace, Alexandru Condeescu era totuna nu doar cu opera lui propriu-zisa, dar si cu Muzeul National al Literaturii Romane, caruia ii insuflase viata reala, unicat in obositul peisaj romanesc. Ba chiar il transformase intr-o tara de salvare, cu un soi de solidaritate exemplara fata de refugiatii din tarile conlocuitoare ale mediocritatii violente. Alexandru Condeescu se transformase si isi transformase spatiul primit in grija, cu program, cu buna stiinta si cu buna-cuviinta, intr-o Elvetie racoroasa, normala, in definitiv, in mijlocul unui continent in deriva.
Daca, alaturi de opera literara insemnind un numar impresionant de carti si articole, s-ar insuma si proiectele/gesturile de sustinere care nu au lasat pe dinafara nici una dintre arte, s-ar putea dovedi ca Alexandru Condeescu, scriitorul si directorul MNLR, a fost un „minister“ al culturii mai eficient si mai vast in preocupari decit cel care arde gazul pe malul Herastraului.
Cu siguranta, Condeescu inseamna (perfectul verbului ar fi o stupiditate) un manifest pentru prietenie. Iar prietenia nu este dependenta de timp. Asa ca, nu pot decit sa reiau cuvintele lui Carmen Sylva, la pierderea unicului copil: „Nu plingeti, nu a murit, ci numai doarme“.
Somn usor, prietene!
Prea rapida serie intr-o lume in care lui Memento mori i-au luat locul tehnicile media de blocare a spiritului in superflue detalii de molusca: Adrian (Pintea), Motu (Pittis), Sandu (Condeescu). As
