Autorităţile s-au pregătit pentru zilele toride de la acest sfârşit de august cu apă plată şi asistenţă medicală. România a intrat într-o nouă probă de foc. Administraţia
Autorităţile s-au pregătit pentru zilele toride de la acest sfârşit de august cu apă plată şi asistenţă medicală.
România a intrat într-o nouă probă de foc. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru perioada 22-24 august, atenţionare cu cod galben pentru 25 de judeţe şi municipiul Bucureşti.
În Câmpia Română se vor înregistra temperaturi de 37 şi 38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Asta înseamnă că, în acest interval, canicula şi disconfortul termic vor afecta populaţia din zonele marcate.
Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (ASPMB) a dispus intensificarea acţiunilor de informare a populaţiei cu privire la măsurile ce trebuie luate în condiţiile reapariţiei fenomenului de caniculă în acestă perioadă.
ASPMB recomandă, în special persoanelor vârstnice, copiilor şi celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare şi respiratorii, să respecte sfaturile date, pentru a se reduce semnificativ riscurile medicale provocate de temperaturile extrem de ridicate. ASPMB a dispus suplimentarea materialelor sanitare, precum şi a personalului medical din camerele de gardă pentru a se asigura un act medical optim.
Puncte de prim ajutor în toate cimitirele din Iaşi
Deşi oamenii sunt obişnuiţi cu temperaturile ridicate, Primăria Tulcea s-a pregătit să înfrunte zilele caniculare. Primarul Municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a pus la dispoziţia cetăţenilor o linie telefonică pentru cei cu probleme de sănătate sau care au nevoie de aprovizionare cu alimentele de bază. "Am organizat echipe de permanenţă ce răspund la solicitările cetăţenilor şi pe timp de caniculă,