Madalina DIACONU
Despre miresme si duhori. O interpretare fenomenologica a olfactiei
Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, 238 p.
Simtul mirosului – in ciuda tuturor valorizarilor sale culturale de-a lungul timpului, face parte, totusi, din categoria simturilor „secundare“, alaturi de gust si de tactilitate, privilegiate fiind celelalte doua simturi, vazul si auzul. Clasificarea e veche si foarte „traficata“ pina astazi. Cartea recent aparuta la Editura Humanitas, a Madalinei Diaconu, Despre miresme si duhori. O interpretare fenomenologica a olfactiei, isi propune sa deconstruiasca o atare clasificare, si, asa cum arata subtitlul, face o interpretare din perspectiva fenomenologica a olfactiei, combinata cu analize realizate din perspectiva studiilor culturale, dar ea incearca, deopotriva, sa ofere si elemente pentru constituirea unei estetici a mirosului si a unei „arte olfactive autonome“.
Efemer si incontrolabil, reminiscenta a laturii animalice din om, mirosul a trecut neobservat sau a fost trecut sub tacere de catre filozofi, tocmai pentru ca era insesizabil, imposibil de clasificat, mult mai aproape de instinct decit de ratiune. De la Aristotel la Kant si Hegel, filozofii n-au avut „nas“ pentru el, transformindu-l intr-un apanaj al femeii, mai ales in ipostaza lui de parfum. Cu totul altele sint traditiile noneuropene, in speta arabe, si Madalina Diaconu are dreptate sa sugereze luarea in considerare a tuturor acestora in interpretarea nu numai fenomenologica, dar si estetica si culturala a olfactiei. Cartea se constituie intr-o cercetare avizata asupra temei, adesea pasionanta prin argumentele istorice, culturale, dar si biologice folosite in reconsiderarea rolurilor si statutului mirosului.
La origine teza de docenta la Institutul de Filozofie al Universitatii din Viena (cu exceptia ultimului capitol), volumul