Ministrul mediului canadian, John Baird, susţine că aplicarea condiţiilor Pactului Kyoto duce la mari dezechilibre economice Studii recente asupra impactului obligaţiilor internaţionale
Ministrul mediului canadian, John Baird, susţine că aplicarea condiţiilor Pactului Kyoto duce la mari dezechilibre economice
Studii recente asupra impactului obligaţiilor internaţionale ale Canadei legate de încălzirea globală confirmă temerile exprimate de ministrul canadian al mediului, John Baird, şi anume că acestea ar putea provoca un dezastru economic.
Cu ceva timp în urmă, o analiză optimistă a proiectului de lege pentru implementarea Protocolului Kyoto, propus de liberalul Pablo Rodriguez, susţinea că acesta ar fi o provocare economică majoră, ce ar prilejui investiţii masive în alte ţări, dar nu menţiona nimic care să susţină punctul de vedere al lui Baird. Ministrul mediului consideră că legea ar induce şomaj, o explozie a preţului la energie şi recesiune. Mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale de mediu din Canada acuză guvernul că ar fi măsluit aceste studii pentru a întări teroria lui Baird, care demolează Protocolul Kyoto.
Baird continuă să susţină că guvernarea conservatoare are ca prioritate protejarea electoratului, de aceea propune amânarea cu 15 ani a acordului încheiat. El a mai spus că, pentru a fi eficient, acest protocol ar trebui să impună ca ţări precum Statele Unite, China şi India să-şi reducă, la rândul lor, emisiile de gaze cu efect de seră.
"Este o mare nedreptate faptul că marii poluatori nu au aderat", este de părere oficialul canadian. Protocolul de la Kyoto privind încălzirea globală permite ţărilor bogate să îndeplinească obiectivele referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, prin plăţile efectuate către ţările sărace în vederea reducerii propriilor emisii, în baza mecanismului pentru dezvo