Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bush exclude o retragere pe modelul Vietnam

Publicat in Romania Libera, vineri 24 august 2007 ·

Intr-o pledoarie pentru mentinerea trupelor, presedintele Bush a comparat razboiul din Irak cu cel din Vietnam, avertizand asupra riscurilor retragerii premature.

Perspectiva unui "Irak liber" este foarte aproape, iar daca americanii vor ceda "tentatiei retragerii", vor fi martorii unui dezastru nemaiintalnit de la razboiul din Vietnam incoace, a spus presedintele George W. Bush intr-un discurs tinut la intrunirea veteranilor din razboaiele externe. "Atunci, ca si acum, oamenii sustin ca problema reala este prezenta SUA si ca daca ne-am retrage pur si simplu, macelul va inceta. Dar lumea ar vedea atunci cat de costisitoare sunt aceste impresii gresite", a spus Bush. "Indiferent de cum te pozitionezi in aceasta dezbatere, o mostenire certa a Vietnamului este ca pretul retragerii SUA a fost platit de milioane de cetateni nevinovati, ale caror agonii au adaugat vocabularului termeni noi precum "oamenii barcilor" (boat people), "lagare de reeducare" si "campuri ale mortii". Discursul sau da tonul unei ample initiative a Casei Albe de a modela dezbaterea ce va incepe in Congres in luna septembrie, cand va fi reevaluata suplimentarea trupelor, informeaza New York Times. In discursul sau, Bush si-a reafirmat sprijinul acordat premierului irakian Nuri al-Maliki, criticand politicieni precum Hillary Clinton, care a cerut miercuri demisia premierului irakian. "Premierul Maliki este un om bun, cu o sarcina grea, iar eu il sprijin", a spus Bush. In luna august, mai multi congresmeni americani au vizitat pe cont propriu Irakul, pentru a-si face o imagine la fata locului asupra situatiei de acolo.

Istorie pe alese

Discursul lui Bush a fost criticat chiar de catre veteranii din Vietnam. "Bush alege doar ce e mai bun din istorie pentru a-si argumenta politica ramanerii in Irak. Ce am invatat in Vietnam este ca fortele SUA nu pot sustine o operatiune

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu reacţionează după informaţiile potrivit cărora mama sa ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: Un atac josnic şi fals la adresa mamei mele

News.ro acum 36 minute
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu reacţionează după informaţiile potrivit cărora mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară, spunând că este ”un atac josnic şi fals” la adresa mamei lui, fără a fnza însă detalii sau argume

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat. Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum 36 minute
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum o ora
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 3 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum o ora
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 3 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare amenajează, din resurse proprii, un buncăr la subsolul imobilului. Ei au cerut ajutorul Primăriei şi al ISU pentru a finaliza lucrarea în condiţii de siguranţă - VIDEO

News.ro acum 55 minute
Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare aU decis să amenajeze din resurse proprii şi cu propria muncă un buncăr în care să de adăpostească în caz de pericol. Ei au curăţat deja subsolul imobilului, au pus O sursă de curent electric şi cer ajut

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate

G4Media acum o ora
România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate, organizat de International Ice Swimming Association (IISA) în perioada 13 – 19 ianuarie, în Italia, la Molveno. Opt dintre medaliile obţinute sunt în clasamentul gener

Mii de palestinieni au ieşit în stradă în Gaza după începerea armistiţiului dintre Israel şi Hamas

News.ro acum 36 minute
Mii de palestinieni s-au adunat pe străzile din Gaza duminică, după ce un armistiţiu între Israel şi Hamas a intrat în vigoare, unii sărbătorind, alţii vizitând mormintele rudelor pierdute, în timp ce mulţi s-au grăbit să se întoarcă la casele lor d

Noi trageri Loto 6/49 duminică 19 ianuarie 2024. Report de peste 1,8 milioane de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 19 ianuarie, după ce joi Loteria Română a acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei. La Loto 6/49 se înregistreaz

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
Constanta
acum

dum.

3°/9°
lun.

3°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/3°