Chiar daca la nastere exista deosebiri intre creierul feminin si cel masculin, obiecteaza partizanii unei depline echivalente intre cele doua sexe, actiunea mediului social este decisiva, ea ducand fie la accentuarea, fie la atenuarea diferentelor innascute. Iar in viziunea celor ce vad in orice diferentiere doar o amenintare la adresa egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii, castigate pe merit intr-un secol de angajare militanta, comandamentul social ar trebui sa aiba drept tel tocmai limitarea prin educatie a deosebirilor la acel rest minim care (din pacate, cum considera ei) este ireductibil - anume, procrearea, graviditatea si nasterea.
Cu alte cuvinte, tot ceea ce o evolutie culturala de milenii a consacrat drept ideal feminin - gingasia, delicatetea, frumusetea feciorelnica, sensibilitatea, gratia, duiosia, bunatatea, instinctul matern, spiritul de sacrificiu s.a.m.d. - n-ar fi altceva decat colivia de aur, mrejele perfide cu care masculii lipsiti de simtul dreptatii le-au tinut captive pe bietele femei, prin silnicie si inselaciune, intr-o stare de umilitoare supunere, dependenta, subordonare, pe care acum (cu argumente doar pretins stiintifice!) acestia ar dori s-o eternizeze.
Trebuie spus insa ca egalitatea in drepturi este una, iar identificarea particularitatilor feminine, respectiv masculine, si definirea in consecinta a unor roluri diferentiate, cu totul altceva. Nu-i deloc intamplator faptul ca, in natura, pe treptele mai inalte ale unei evolutii de sute de milioane de ani, s-a impus modelul bisexuat, iar nu acela al inmultirii prin inmugurire, sciziparitate, sau partenogeneza. Societatea umana n-a facut decat sa duca la desavarsire ceea ce biologia a consacrat in mod magistral. A vedea in asta o "nedreptate" si a te indarji sa o "repari" este nu numai contraproductiv, ci ar putea deveni de-a dreptul primejdios pentru perpetu
