În 16 auguat a fost aniversarea Gabrielei Melinescu, prilej de a ne raporta la personalitatea acestei scriitoare cu o mare operă, impresionantă prin întindere şi diversitate, originală în toate componentele ei. Întâi Gabriela Melinescu s-a afirmat în poezie şi apoi, extinzându-şi repede câmpul de acţiune, în roman, în eseu, în proza memorialistică, în traduceri. A tradus din Swedenborg, din Strindberg şi din alţi nordici. Scrie în română, în suedeză, în franceză. Pe lângă toate, pictează, reproiectându-şi reveriile poetice în reverii plastice.

Debutul literar al Gabrielei Melinescu s-a petrecut în vremuri complicate, dramatice dar şi dătătoare de speranţă, la începutul anilor 70, când poezia românească se desfăcea , cu teribile eforturi, din strânsoarea chingilor dogmatismului.Un rol însemnat, poate decisiv, în acea mişcare l-au avut poeţii tineri ai acelui moment, Gabriela Melinescu aflându-se printre ei.Prima carte,din 1965, şi-a intitulat-o Ceremonie de iarnă şi a apărut într-o colecţie pentru debuturi pe care iubitorii de poezie din generaţia mea cred că şi-o amintesc. Denumită "Luceafărul", modestă ca înfăţişare, îi scosese deja în lume pe Nichita Stănescu, pe Cezar Baltag, pe Ilie Constantin, pe Ioan Alexandru, pe Ana Blandiana, pe Constanţa Buzea, poeţi ai dezgheţului, cum i-am putea numi.

Poezia de început a Gabrielei Melinescu, astfel cum îmi stăruie în amintire, era o poezie de frenezie senzorială, de fervori juvenil-sfidătoare. Exprima integral o vârstă sufletească şi un temperament. Ne proiecta într-o lume proprie, de culori foarte vii şi de trăiri care o înscriau, cum s-a spus, în tradiţia bucureştenismului literar, cu puncte de sprijin în Anton Pann, în Ion Barbu, în M.R. Paraschivescu. Au urmat alte cărţi de poezie, Fiinţele abstracte, Interiorul legii, Boala de origine divină, Jurământul de sărăcie,castitate şi supunere şi încă altele, p