Daca ar fi sa gasim un titlu care sa caracterizeze in general tendintele expresive ale tinerei artiste Anca Ionescu - absolventa a UNARTE in 2006, clasa profesor Vladimir Zamfirescu -, am alege una dintre lucrarile cele mai reprezentative, care a si figurat pe simezele uneia din recentele sale expozitii.

Este o lucrare emblematica, atat pentru mesajul general al temei ce o preocupa pe artista, exprimata in lucrari rafinate, subtile, cat si pentru o coordonata estetica ce pare sa fie proprie Ancai Ionescu, un tanar artist care promite sa se individualizeze in peisajul artei contemporane din Romania.

La o privire de ansamblu, remarcam faptul ca pictorita nu recurge la tonalitati si nuante de culori sonore, care flateaza rapid ochiul, ci, asumandu-si intru totul aceasta optiune cromatica, recurge in exclusivitate la tonalitati de brunuri, ocruri si negru. Ceea ce le tine insa, ca sa zicem asa, in raport optim cu albul foii de hartie, fara ca ele sa devina mase de culoare apasatoare, este semnul grafic, asezat sau alert, fin sau puternic, care inchipuie, figureaza retele de semne de unde rasar siluete de femei si barbati - cuplul este, dupa cum ne-a precizat artista, tema predilecta a ultimei sale expozitii -, chipuri omenesti stilizate, ca o ilustratie pentru poezia moderna. Avem asadar o cromatica deloc stridenta, care-si asuma cu originalitate nostalgia, acea visare usor colorata de regret.

In broderiile sale grafice - urma de penita care scoate la iveala chipuri si compozitii este foarte subtire si intensa, evocand truda eleganta a crosetei - compozitiile bine inchegate plastic lasa sa apara, cum am spus, din linii curbe si cu paleta restransa, un cuplu, ca in lucrarea Noi doi, sau un chip feminin ca in lucrarea Adormind, unde jocul dintre figurativ si abstract lasa un salutar spatiu imaginatiei privitorului.

Am dori sa ne oprim putin a