Episodul 4. Un fetus blestemat
Noimann isi mai aduse aminte ca fusese bantuit de cuvinte de rebusuri si integrame, pe care avea, in general, oroare sa le dezlege, iar cand ii vedea pe altii stand cu creionul in mana concentrati asupra patratelelor, ii apareau pete albe in fata ochilor. Prefera, mai degraba, sa aiba de-a face cu ture, cu nebuni si cu pionii ce paraseau pe nesimtite mesele de joc turnate din beton in parc si se inghesuiau, la Corso, in jurul halbelor si-al paharelelor golite de coniac. Pionii beau cot la cot cu el, iar noaptea, pe drumul de intoarcere, nu stia de ce aveau obiceiul s-o coteasca inspre gara si sa urce in primul tren. Noimann ii insotea pana la peron. Acolo incepea o intreaga nebunie. Medicul era totusi bucuros cand vedea toate aceste aratari cum se agata de scari si de tampoanele vagoanelor, facandu-i semn cu mana. Pe sine, mai ramanea abandonat cate un pion, care, revenindu-si din betie, o lua la goana sarind deodata cate zece traverse pana prindea din urma, aproape de bariera, trenul, urcandu-se in ultimul vagon.
Iata insa ca acum ii aparea in fata un picior care-l privea cu impertinenta. Noimann nu se pierdu cu firea, incheindu-si halatul, ii arunca o privire, facandu-i, nu se stie de ce, din ochi. Apoi, ducandu-si mainile la spate, in ritmul aceluiasi vals, medicul, oarecum satisfacut de gestul sau, isi indrepta pasii spre dulap. Ajuns in dreptul lui, Noimann isi aduse aminte ca fusese bantuit in timpul noptii de un alt vis straniu. Se facea ca nimerise, nu se stie cum, la o clinica de obstetrica si ginecologie, unde se perindau o groaza de halate albe, circuland dintr-un salon in altul. Halatele vorbeau intre ele in germana si unele recitau chiar pasaje din Faust-ul lui Goethe. Noimann incerca sa le dea o replica pe masura, dar cuvintele nu i se legau in gura, din care pricina colegii lui de breasla ii aruncau privir
