„Theophil Magus. Confesiuni 2004-2006“ de Leonard Oprea

Editura Universal Dalsi, 2007

Te întrebi, citind cartea lui Leonard Oprea, ce vrea să înţeleagă Andrei Corbea Hoişie, fost ambasador al României la Viena, prin sintagma „pasiunea suferinţei născătoare de speranţă“. Nu că în cărţile lui Oprea, scriitor român stabilit în SUA, n-ai regăsi aşa ceva. Autorul nostru e, dimpotrivă, un scriitor pentru care speranţa, deşi însoţită de o neostoită luciditate, îşi face loc constant printre rândurile cărţilor sale, fie că au fost scrise în România, fie că au fost publicate în SUA. De altfel, Vladimir Tismăneanu, unul dintre „suporterii“ constanţi ai scrisului lui L. Oprea, remarca în cronica sa făcută cărţii în Evenimentul zilei că „destui sunt iritaţi de sinceritatea reflecţiilor lui Leonard Oprea“. Profesorul de ştiinţe politice de la Maryland University se referea, desigur, la tranşanţa cu care Oprea, fost disident al regimului comunist, îşi permite să intervină în agitata noastră viaţă culturală şi politică, prin practicarea acelor opinii sanitar-înţelepte care fac loc tocmai speranţei oropsite de înţelepţi locali ce pozează în sophoi de reputaţie mondială. Or, Andrei Corbea Hoişie, reputat germanist, a fost unul dintre informatorii Securităţii ajuns, prin graţia sistemului, ambasador al României într-o vreme când intelectualii naţiei încearcă din răsputeri să arate o faţă de rezistenţi ai societăţii civile - atunci sau acum. Desigur, nu Leonard Oprea e de vină că Hoişie, altminteri tobă de carte, a turnat la Securitate; totuşi, nu mă pot opri să nu mă întreb ce caută elogiul profesorului ieşean turnător pe coperta a IV-a a unei cărţi scrise de un om liber şi disident, nu-i aşa? Diavolul are multe feţe însă şi uneori ia înfăţişarea unui amic cărturar…

Volumul lui Leonard Oprea, apărut la editura condusă de d-na Maria Marin, reprezintă un efort stator