Recent, Bogdan Olteanu a afirmat ca spera ca presedintele sa nu sfarseasca impuscat, ad litteram "asta sper sa scape cu viata". Remarca este una de maxim prost gust, clasandu-se printre cele mai abjecte declaratii facute vreodata de un presupus politician al mainstream-ului in decursul tranzitiei politice romanesti.
Pozitia sa de presedinte al Camerei Deputatilor este una cu certe servituti in materie de limbaj, indiferent de dimensiunile urii nutrite fata de Basescu. O analiza succinta a conduitei majoritatii tinerilor politicieni ajunsi in centrul atentiei publice releva un egoism feroce si o cariera plasata strict sub deviza "vive moi".
Pe langa Olteanu, Adrian Cioroianu, Marian Vanghelie, Victor Ponta, Radu Mazare si Cozmin Gusa reprezinta alte antiteze ale actualului tineret din Romania, caracterizat printr-un spirit din ce in ce mai civic si generos.
Din motive absconse, unii sefi de partid precum Calin Popescu Tariceanu si Mircea Geoana - plini de incertitudini datorate lipsei unor radacini politice trainice - denota o manifesta nevoie de a se inconjura cu arivisti, toti ferm decisi a-si proba cvasiaptitudinile in cele mai grozave functii.
Vanghelie a ajuns in fruntea organizatiei PSD Bucuresti in pofida declaratiei nonsalante, din octombrie 2006, despre "guvernantii de acum - niste prosti care nu stiu nici sa fure".
Cariera lui Radu Mazare a continuat neperturbat dupa incidentul din 2005, cand a trantit, la plecarea sa intempestiva, usa drept in nasul fostului sef al delegatiei CE, Jonathan Scheele, care tocmai dezavuase public modul in care autoritatile constantene faceau uz de fondurile europene.
Ponta si Gusa au rebelat deschis impotriva sefilor care nu le-au acordat tratamente preferentiale in regim de urgenta. Lupii tineri considera pesemne ca pozitiile detinute le revin de drept, pri