Cutitul spintecand gatlejul din care sangele iese ca un torent. Nici o zbatere, nici o impotrivire nu intarzie finalul ce desparte oaia sacrificata de mielul cu privire de copil, ce asista ingenuu la episodul ce-l asteapta si pe el la scadenta.
Reluata in variante ce schimba doar distributia si ponderea elementelor in compozitie, aceasta tema din expozitia Adrianei Blendea de la Muzeul de Arta clujean imi evoca momentul uciderii personajului jucat de Irene Papas in Zorba. Cruzimea scenei, de asasinat colectiv, desi doar o mana infaptuie crima, face parte din firescul unei parti a lumii ale carei moravuri sunt cuprinse pe scurt si aparent inofensiv in termenul balcanism. O lume ce mai pastreza, in ciuda normativelor de la Bruxelles, destule atavisme ce pot compune si astazi tragedii de tipul Sarajevo sau Kosovo.
Traind de aproape 20 de ani intr-o tara unde semnificatia Mioritei trebuie explicata amplu perifrastic, fara ca aceasta sa insemne si faptul ca auditoriul poate fi facut sa inteleaga strania alegorie valaha, Adriana Blendea a dezvoltat un discurs plastic a carui esenta este adanc metafizica, lucru destul de rar acum in spatiul artistic occidental, dedicat mai degraba exterioritatii pozitiviste. Provenita dintr-o cultura ce-si continua in diverse planuri existenta in arhaic, de care, in ciuda educatiei academice, ramane legata la nivel molecular, artista exprima o spiritualitate in care identificam cateva arhetipuri fundamentale.
Cel al sacrificiului, zguduitor prin tragismul imaginii, sustinut plastic de negrul intens, aplicat cu fervoarea celui ce pare a privi situatia din interior si al rosului de sange care, vorba lui Gilbert Durand, "nu e niciodata vesel". Cel al Zburatorului, o tema dezvoltata mai ales in literatura, cu exemplele cunoscute din opera lui Heliade-Radulescu si Eminescu, reluata pictural intr-o serie ce nuanteaza r
