Cauzele provocării, înmulţirii şi înteţirii uraganelor sunt legate de încălzirea globală, spun unii cercetători americani. Alţii suţin însă contrariul. Uraganul Dean care a traversat Cauzele provocării, înmulţirii şi înteţirii uraganelor sunt legate de încălzirea globală, spun unii cercetători americani. Alţii suţin însă contrariul.
Uraganul Dean care a traversat Caraibele şi Mexicul cu 230 de km/h s-a format din cauza temperaturii de la suprafaţa oceanului, care a ajuns la 26 de grade Celsius. Aceasta este o ipoteză tot mai mult vehiculată în SUA, cercetătorii întrecându-se în explicaţii. Întrebarea cea mai frecventă în acest context este dacă la baza uraganelor ar sta încălzirea globală.
Specialiştii de la Massachusetts Institute of Technology au descoperit o nouă formă de a măsura forţa uraganelor cu ajutorul căreia se poate constata că intensitatea cicloanelor a crescut odată cu ridicarea temperaturii apelor mării în ultimele decenii.
Această ipoteză este susţinută şi de specialiştii de la National Centre for Atmospheric Research din Colorado, care susţin că numărul uraganelor din Atlantic e strict legat de schimbările de climă. Bilanţul e îngrijorător, în opinia lor - numai în 2005 s-a înregistrat un număr record de 26 de furtuni, din care jumătate au fost clasificate ca fiind uragane.
A fost pentru prima dată din 1953, anul în care experţii au început să denumească furtunile din Atlantic, când literele alfabetului nu au mai fost de ajuns şi s-a apelat şi la alfabetul grec. Pro şi contra Cu prilejul prezentării acestor analize, comunitatea organizaţiilor de protecţia mediului a atras încă o dată atenţia guvernării Bush că nu ia măsuri pentru stoparea schimbărilor climatice.
De cealaltă parte există voci care susţin că este destul de greu de demonstrat practic această teorie. Şi asta pentru că, până la sfârşitul anilor "60, nu