Un interesant si pozitiv fenomen "de generatie in ecloziune" intalnim in jurul personalitatii pictorului Teodor Moraru, profesor timp de 15 ani la fosta Academie particulara de arta "Luceafarul", incepand cu anul 1991.
Tipul de personalitate forjata sub pedagogia lui "Tede" se deschide nesimplist ci, as spune, intr-un mod "substantialist", spre manevrarea imaginii picturale in gestica si expresivitatea culturii urbane. In termeni de jargon, asistam la coliziunea picturii materiste cu "photoshopingul". Din cei aproape 300 de absolventi care i-au trecut prin atelier lui Teodor Moraru s-au cernut nu putine nume sigure ale tinerei picturi romanesti, printre care ii semnalam pe Cristina Nedelea, Vasile Murivale, Oana Sfetcu, Beti Vervega, Oana Cosug, Anca Irinciuc, grupul "Eco" etc.
Ceea ce da "pelicanul" din carnea lui (a picturii) puilor sai, an de an, este un substrat consistent si prolific (in trame compozitionale, decupaje asimetrice, retele grafice structurante). Este, in fond, o estetica a montarii planurilor fragmentate, care devine o buna vesta de plonjat in oceanul imaginarului, inevitabil postmodern. Mai e si o valoare diafan-subliminala a pedagogiei lui Tede Moraru: este seductia picturalitatii, celei mai exigente in evolutia liniei moderniste, la noi, si autentic expresioniste, in sensul de pictura-membrana a rezonantelor emotionale de adancime.
In cazul Moraru se cuvine sa nuantam o observatie calma a lui G. Calinescu, precum ca "tinerii au in general o inventie mai spontana, batranii se fixeaza, se repeta, creionul lor devine un sigiliu". Marca "Tede" este insa un spectacol de flexibilitate, prin distributie subliminala a unei peceti de maestru peste dinamismul tinerei generatii. Intalnirea maestru-discipoli a capatat sinergie, pentru ca formula picturala a lui Moraru se poate adapta manevrarii foarte dinamice, prin decupaj si tr
