Îmi rămâneţi dator o scrisoare de câteva rânduri, sau câte veţi dori dumneavoastră, stimate Mihai Răcăşan. Deocamdată ştiu că sunteţi din Bucureşti, presupun, după nume, că sunteţi un ardelean strămutat. Şi mai ştiu cu precizie că-mi sună deplin muzica şi eleganţa cultivată a versurilor, experienţa care se simte în toţi porii textelor, bucurând cu gust şi culoare mintea şi inima, nici un cuvânt nu-mi displace, nimic nu se află în plus ori în minus în prezenţa veghei poetului. Ştiţi probabil de multă vreme să vâsliţi fără greş în absenţa punctuaţiei şi majusculei. E semn de nobleţe şi de promisiune aleasă transparenţa substanţei, metafora şi mărturisirea într-un relief ales al cuvintelor ce dăruiesc şi luminează în ecoul lor frumuseţe. Pentru cititorii noştri, chipul şi câteva date, după acest debut, aici, se cer dezvăluite, ca să se ştie şi să fie aşteptat cu prietenie de-aici înainte. (C. BUZEA)
seară de seară
speriat printre arbuştii cu frunze
de nichel
dă-mi ascultare
s-ar putea să afli unde
pândeşte sfetnicul cruciat
în rătăcirea lui prin
slava făpturii
vântul suflă spre miazăzi
ce a fost înainte pe pajiştea
cu imnuri de fier
ca un sumerian
tu stai seară de seară
de vorbă despre săgeţile
cu care ţinteam în deşerturi
figura spiritului rătăcitor
de dincolo vine gerul cu fluturi
ca o lamă de stilet
s-a împrăştiat pâcla
din ferestre
triunghiul suspină
în ceruri
acest om a fost strălucitor
de blând oasele
i-au devenit adăpost
m-am retras
în luciul amiezii un sentiment
tandru se cuibăreşte printre
exerciţiile dinlăuntru
trebuie să te hotărăşti
aşa cum este
deg