Stimată doamnă Anne Wellington,

După fix şapte luni, sunt în măsură să vă prezint concluziile finale ale anchetei mele privind persoana domnului N., alias domnul Naumescu.

De la bun început, cu bruscheţe, chiar dacă poate părea inelegant, doresc să vă curm orice iluzii: nu, sub numele Tiberiu Naumescu nu se ascunde cine, aşa cum îmi sugeraţi la început, aţi fi sperat dumneavoastră să se ascundă. Persoana respectivă nu este acel profesor de care aţi fost îndrăgostită în liceu. Traiectoria sa după ruptura de dumneavoastră este cu totul dezamăgitoare: a divorţat şi a părăsit oraşul din cauza unei aventuri cu o studentă şi ulterior, ajuns profesor de liceu undeva la Galaţi, a avut o altă relaţie cu o elevă, fiind silit să plece din învăţământ; actualmente este translator la o firmă mixtă în nordul ţării şi are considerabile probleme cu alcoolul. Şi, din nefericire, Tiberiu Naumescu nu este nici tatăl dumneavoastră (dacă dispuneţi, eu pot începe, fără niciun onorariu, cercetările pentru aflarea identităţii tatălui dumneavoastră; va fi o muncă anevoioasă, fiindcă puţini apropiaţi se mai află în viaţă, dar vă asigur că vom ajunge la rezultate concludente!).

Şi atunci, cine este domnul Naumescu?

Domnul Naumescu există şi este chiar un autor de proză şi eseuri, care are un handicap loco-motor şi se deplasează în scaun pe rotile. Atâta doar că personajul, aşa cum şi eu, şi dumneavoastră ne aşteptam, este unul complicat, are mai multe straturi. Cel mai bine el ar putea fi rezumat prin metafora măştilor succesive, care se cer înlăturate pe rând până să ajungem la adevăratul său chip. (De fapt, între aceste măşti, între aceste chipuri de împrumut, nici nu mai ştim dacă există un chip adevărat sau totul este măsluire, înscenare, contrafacere... )

Încerc să sintetizez ce-am descoperit.

Prima mască ar fi cel pe care l-aţi numit "domnul N.",