Cum-necum, uneori se intampla ca succesul sa fie o confirmare si o consecinta directa a valorii. A fost una dintre primele constatari care mi-au venit in minte citindu-l pe Andrei Makine - unul dintre romancierii veniti din Estul fost comunist care au rupt gura targului pe piata literara pariziana.
Biografia fabuloasa a unui om care a furat identitatea unui mort si a avut mai multe vieti face obiectul unuia dintre ultimele romane ale lui Makine - Muzica unei vieti. Ca si in alte carti ale sale aparute in Occident imediat dupa caderea Cortinei de Fier, personajele se confrunta din diverse perspective cu conditia de homo sovieticus. Succesul de public al lui Makine a fost potentat de succesul de critica materializat in primirea Premiilor Medicis si Goncourt. Autorul face parte din valul multor scriitori est-europeni de seama ajunsi la Paris. Aproape fiecare dintre tarile foste comuniste a avut cota sa de succes in Occident, iar unii dintre scriitorii lor au dobandit Nobelul pentru literatura in ultimii 17 ani.
Numai bietul scriitor roman, saracul, indarat cum da ca racul, ca sa parafrazam versul eminescian. Scriitorul roman tradus la Paris (au existat in permanenta astfel de oportunitati, de la Zaharia Stancu pana la Cartarescu, via Sorescu) n-a avut succes de public si nici de critica si n-a fost confirmat prin premii importante. Incerc sa dau o explicatie acestei situatii raportandu-ma la un autor de talia lui Makine.
E inoportun si daunator in literatura sa faci clasamente si ierarhii ca in sport. De la un punct incolo insa, o anumita capacitate de a discerne, pe care ar trebui s-o posede orice critic, poate face la o adica delimitarea stricta intre diferentele de gust (preferinte) si diferentele de valoare. O constiinta critica bine intentionata, asadar, nu poate sa nu constate ca un Andrei Makine (nicidecum un geniu, ci un scriitor de talen
