Bogăţia, cănd e muncită, cănd are o poveste lungă şi aventuroasă, il face pe om discret şi foarte atent la ce se spune despre el in lume. Neamul prost insă, cănd se trezeşte bogat peste noapte, nu contează in ce chip, simte nevoia să se dea mare, să vorbeacă toată ţara despre norocul lui, despre banii lui, despre viaţa pe care o duce. Ambiţia neamului prost e să fie filmat, fotografiat şi pomenit tot timpul, ca prinţii de Monaco.

La femeia neam prost, măritată cu un bărbat neam prost, fudulia e fără margini. Fiindcă e luată in seamă pentru averea bărbatului, femeia neam prost işi dă cu părerea despre orice, convinsă că poziţia socială transformă nerozia in vorbă de duh şi mare deşteptăciune. Serialele de la televizor despre cele mai bogate neamuri proaste de la noi sunt urmărite de un public pe căt de dedicat, pe atăt de variat. Dar ce e in mintea şi-n sufletul acestui public, nu ştim. De ce stă el cu nasul in televizor şi cu stomacul gol, ca să se uite la sindrofiile neamului prost şi la continua imbuibare a acestuia, e un mister.

Se uită probabil cu aceleaşi motive cu care calicimea satului privea din spatele gardului nunta fetei de chiabur. Mai bine zis, cu aceleaşi sentimente. Neamurile noastre proaste, care se lasă filmate in toate celea, la masă şi la privată, la bancă şi la chef, la botez şi la intălnirile de afaceri, nu bănuiesc, in trufia lor primitivă, ce dispreţ lung şi greu adună săracii, o dată cu invidia, şi cum le comentează poporul fiecare pas şi fiecare cuvănt. Dacă ar şti, s-ar speria şi s-ar da la fund.

Averile ii apără pe bogaţi mai sigur decăt bodiguarzii şi poliţia, iar pe neamul prost il apără un timp şi condiţia lui de nătărău peste care s-a rupt sacul cu bani. Intr-un fel, nenorocirile şi noroacele ieşite din comun seamănă. Ridică un zid de jur imprejurul persoanei care le păţeşte. Toată scl