Curios cum o întîmplătoare discuţie cu amicul C. C. poate declanşa lanţul de asocieri crezut, între timp, dispărut. între timp, adică la şaptesprezece ani de la prăbuşirea de iure a comunismului. De iure, pentru că în faptă e încă activ. în sfîrşit, cu amicul, cînd pe-un picior, cînd pe altul, pe trotuar, despre... Ca de fiecare dată, ne complacem şi-acum în tonalităţi diferite: stînga, dreapta. Amicul, evident, de stînga. După ce ne regalăm cu date de ultimă oră din lumea literelor, străine şi autohtone, uite ce, zice amicul, definitiv: două mari cărţi are omenirea: Biblia şi Capitalul.

Mai spune ceva.

Ajuns la atelier şi întinzîndu-mă pe patu-mi freudian -proustian-procustian, mă las frecventat de ultimele evenimente interne şi internaţionale, neputînd face abstracţie de gena comunistoidă a amicului de pe trotuar, fie ea şi una plăcut livrată. în scris, în conversaţie. Departe de a fi singulară după 1989. Dimpotrivă.

Cui urmăreşte cu ochi proaspăt scena internă, nu-i poate scăpa strategia perfidă a unui PSD - provenit, se ştie, dintr-un comunism... cu faţă umană - aflat în postura de monitor feroce al noii puteri de după 2004. Păzindu-se ca de foc de o eventuală accedere la putere, ce i-a stat de altfel la îndemînă de cîteva ori, în momentele de tensiune internă ale Alianţei DA. Şi păstrîndu-se, vezi Doamne, strategic, pentru momentul decisiv al atacului. Că discursul justiţiar al pesedismului la pîndă - cu fantoma babacăi Ilici ca portdrapel din umbră - poate prosti încă multă prostime, nu e nicio noutate, altceva însă are în vedere judecata globală a momentului: gafa lui Băsescu ce părea să fi dat - de n-o şi fi dat-o - lovitura decisivă comunismului rezidual, dar nefiind în stare a-şi supraveghea cu inteligenţă strategia-i victorioasă, îndepărtîndu-i pe cei ce i-au stat alături, mai ales pe un civilizat şi impozant Tăriceanu, rezultînd astfe