Nascut pentru a fi distrus. Acesta pare a fi destinul Bucurestiului. A aparut pe harta in cel mai banal mod cu putinta. La intersectia a doua ape curgatoare, era normal ca, mai devreme ori mai tarziu, sa se aseze cineva. S-a intamplat sa fie un cioban. Azi unul, maine o suta, si uite-asa vorbim despre inchiderea Inelului doi.
Din nefericire, istoria orasului nu s-a scris chiar asa simplu si cu siguranta nu asa de normal. Teoretic, orice capitala e condamnata la eclectism, transhumanta, mizerie, galagie, viteza, aglomeratie, nebunie, demolari, reconfigurari. Practic, omul sfinteste locul. Omul de sus, dar si cel de jos. Omul de sus: nu doar acum, ci si in timpul comunistilor, in Praga o cladire subreda nu se darama, ci se consolida si se renova. Omul de jos: la treizeci de ani dupa razboi, in Varsovia inca existau, pe strazi, cutii pentru donatii destinate refacerii cladirilor istorice, pe banii cetatenilor, caci statul se declarase depasit.
Bucurestiul s-a dezvoltat cu adevarat, in sens european, in sensul civilizatiei, vreme de mai putin de o suta de ani, o cincime din existenta sa atestata documentar, intre mijlocul secolului al 19-lea si cel al veacului urmator. Inainte de aceasta perioada de aur, care avea sa-i aduca renumele de frate al Orasului Luminilor, a fost un burg banal la margine de imperiu - iar dupa, un urias laborator cu doua milioane de cobai speriati. La mijlocul anilor '80, o colega povestea: "Eram aseara intr-un sir de troleibuze care stateau spre Drumul Taberei si deodata am avut o revelatie: NE DUC SPRE DORMITOARE".
Cine eram noi, cei dusi spre dormitoare? Cine suntem azi? Cine si cum este bucuresteanul? Cine si cum este cel "cu buletin de Bucuresti" de 20, 30, 40 de ani, dar care - daca-l trimiti sau chemi undeva in afara micro-cartierului lui - intra in panica? Oameni pentru care reperele foarte mari - spitale, mini