Intrebarea care pe care se sprijina ateismul in fotbal proclama autist inexistenta umbrelor si instiga brutal la faptul decuplat de sens. Textul integral: niste oameni alearga dupa o minge si niste nebuni se omoara pe margini. Exista in aceasta declaratie de neparticipare ostila o fisura vinovata. Caci cateva cuvinte cheie sunt suprimate si asta ii lasa pe ateisti intr-un offside filozofic masiv. Ei nu se obosesc sa inceapa spunand: "fotbalul e un joc in care niste oameni etc." si stiu bine de ce se abtin de la aceste cuvinte. Caci a admite, din capul locului, ca "fotbalul e un joc" inseamna a accepta dreptul la sens si simbol gratuit care da centrul si greutatea reala a tuturor jocurilor. Numai in cazul in care fotbalul devine joc dispare din definitia de baza a ateismului contradictia inexplicabila intre stupiditatea unor oameni care fugaresc o minge si patimile nebunilor de pe margine. Atata vreme cat nu stim sau nu ni se ingaduie sa adaugam ca "fotbalul e un joc", oamenii care bat mingea si nebunii de pe margine fac parte dintr-o comedie absurda, cu distributii separate, care joaca pe scene vecine si se intrec sa se bage in seama fara motiv. Dar fotbalul e un joc, adica un angajament perfect gratuit si ermetic intr-o conventie care, odata stabilita si respectata, devine un fapt dens si real. Asta ii aduce pe "oamenii cu mingea" si "nebunii de pe margine" intr-un spatiu de mare autoverosimil, in care evenimentele jocului inseamna enorm. O minge loveste bara sau ricoseaza in poarta. Aceste doua chestiuni elementare de fizica a traiectoriei devin, odata inglobate in joc, elemente spirituale si epice. Mai simplu: Lazio-Dinamo, cu istoria ei cumulata de violenta regulamentata a ajuns la mintile "nebunilor de pe margine" ca episod de razboi civil, in varianta eroica pentru dinamovisti si anarhica pentru laziali. De altfel, toata opera de lamurire de mai sus e usor inut