Terenurile aflate în proprietatea Automobile Craiova reprezintă singura problemă rămasă nerezolvată înainte de semnarea formei finale a contractului cu investitorii de la Ford.
Terenurile aflate în proprietatea Automobile Craiova reprezintă singura problemă rămasă nerezolvată înainte de semnarea formei finale a contractului cu investitorii de la Ford.
Potrivit unor surse din comisia de negociere, citate de agenţia Mediafax, comisia de privatizare a Automobile Craiova şi conducerea Ford negociază o formulă juridică legată de terenurile uzinei, a căror valoare ar trebui să majoreze preţul pentru acţiunile companiei.
Ford, neinteresată de terenuri
"Avocaţii statului şi cei ai companiei americane negociază o formulă prin care terenurile Automobile Craiova să rămână în proprietatea statului, variantă respinsă însă de acţionarii minoritari, sau să fie preluate de investitor, deşi suma tranzacţiei se referă la preţul acţiunilor.
Dacă această problemă este rezolvată, contractul poate fi semnat", au afirmat sursele. Potrivit surselor citate, conducerea Ford a explicat comisiei de privatizare că nu este interesată în principal de terenurile Automobile Craiova şi că poate renunţa la o parte din activul imobiliar, dar varianta nu a fost agreată de acţionarii minoritari pe motiv că prin cedarea terenurilor se reduce valoarea uzinei.
În aceste condiţii, avocaţii celor două părţi încearcă să identifice o formulă care să evite apariţia unor neînţelegeri între acţionari, dar şi eventuale acuze la adresa guvernului privind înstrăinarea activelor imobiliare ale Automobile Craiova la un preţ redus.
La constituirea societăţii Daewoo Automobile România s-a convenit, prin contractul de societate, ca Automobile Craiova să transfere către aceasta dreptul de proprietate asupra tuturor terenurilor, clădirilor, maşinilor, echipamentelor, vehiculel