De cand romanii s-au trezit crestini, au avut in prelati oameni care i-au condus cu demnitate si cu nobila autoritate. Nu numai catre cele sfinte, spirituale. Au fost invatati si sa se apere sau, dupa caz, sa atace.
Poate, prin aceasta caracteristica, preotii ortodocsi si uniti nord-dunareni s-au deosebit de confratii lor de rit bizantin ori catolic. Din acest motiv ii aflam in lupte alaturi de voievozi: ei conduceau steagurile de plaiesi sau de mosneni.
Mai tarziu, ii regasim in miscarea de regenerare nationala, fie in Scoala Ardeleana, fie in revolutia pasoptista. In Bucuresti, de pilda, sufletul miscarii a fost Popa Tun de la Episcopia Ramnicului, metoc pe locul caruia s-a ridicat Ateneul Roman. Pe plaiurile oltene, corespondentul lui Popa Tun a fost Athanasie Stoenescu, omul care a facut din Ramnicu Valcea un bastion pasoptist si cel care l-a chemat langa sine pe Anton Pann. Dispunea de o energie ce poate pune pe ganduri: neavand incredere in curieri, facea aproape zilnic naveta Valcea-Bucuresti, pentru discutii, masuri si ordine. Trei luni de zile, cat a durat revolutia, a fost valcean si totodata bucurestean. Un asemenea om, un asemenea roman, un asemenea preot nu poate fi dat uitarii. Ales in scaunul episcopal al Ramnicului in 1873, la sfatul guvernului, domnitorul Carol I i-a facut inalta cinste de a fi cel care sa binecuvanteze podul de la Corabia, pe care urma sa treaca armata la 1877 spre Bulgaria. Este aproape sigur ca, daca nu ar fi adormit intru cele vesnice in 1880, ar fi fost chemat sa-l incoroneze pe regele Carol I.
De cand romanii s-au trezit crestini, au avut in prelati oameni care i-au condus cu demnitate si cu nobila autoritate. Nu numai catre cele sfinte, spirituale. Au fost invatati si sa se apere sau, dupa caz, sa atace.
Poate, prin aceasta caracteristica, preotii ortodocsi si uniti nord-dunareni s
