DEPRECIERE. Apartamentele vechi si scumpe se vor ieftini mult in cazul unei crize a pietei imobiliare Efect. Riscul de neplata a creditelor ipotecare poate scadea drastic preturile locuintelor construite inainte de 1989, la mai putin de jumatate din valoarea actuala
Arpad Dobre
Relaxarea creditelor ipotecare a dus preturile apartamentelor la cote de neimaginat in urma cu cinci ani, dar exista riscul prabusirii pietei imobiliare in cativa ani, daca numarul rau-platnicilor va creste. In Bucuresti, de exemplu, tot mai multe locuinte, e drept, noi si scumpe, raman nevandute. Pe de alta parte, numarul datornicilor la banci a depasit 66.000, cu circa 70% mai multi decat anul trecut. Respectand proportiile, un exemplu (dar nu de urmat) in acest sens este scaderea preturilor pe piata imobiliara din SUA, cauzata de criza creditelor ipotecare, mai exact de neplata acestora de catre clientii bancilor.
Concret, numerosi cetateni americani care au luat un credit ipotecar nu au mai putut sa-l plateasca, in principal din cauza majorarii dobanzilor bancare cu pana la cinci puncte procentuale in ultimul an si jumatate. Cum legislatia SUA o permite, ei si-au luat alte imprumuturi ipotecare pentru case mai ieftine, dar nu si-au mai achitat ipotecile pe locuintele mai scumpe. Pentru recuperarea datoriei, bancile au scos la vanzare casele respective, insa la un pret mai scazut, pentru ca tot mai putini isi permit cumpararea unei locuinte. "Iata ca America ne-a aratat ca bancile pot ramane si cu ipotecile in brate, si fara bani", a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, citat de protv.ro. Aceasta situatie poate aparea si in Romania, iar efectele crizei din SUA s-au resimtit si la noi, deocamdata doar prin deprecierea monedei nationale, atat fata de dolar, cat si de euro.
Ris