După două campionate în care şi-a propus evitarea retrogradării, dar a fost la un pas de promovare, CSM Vâlcea începe astăzi un nou sezon, cu gândul la Liga I. Conducerea din Zăvoi a decis ca în pauza competiţională să facă o remaniere a lotului, renunţând inclusiv la antrenorul Pană. Au fost aduşi mulţi fotbalişti tineri şi un antrenor experimentat, Marian Bondrea. Cu toate că în meciurile de pregătire bilanţul nu a fost satisfăcător din pricina „experimentelor“, elevii lui Marian Bondrea nu concep să nu debuteze în noul sezon cu o victorie, chiar dacă vor întâlni o formaţie care nu are nimic de pierdut şi se va „bate“ pentru fiecare minge.
Antrenorul CSM, Marian Bondrea, a afirmat ieri că meciul cu hunedorenii este foarte important, în special pentru moralul fotbaliştilor, apoi pentru economia campionatului. „Profesorul“ a făcut apel la suporterii vâlceni, cărora le-a cerut răbdare şi sprijin, dacă vor performanţă.
„Primele etape ale campionatului sunt foarte importante. Avem o echipă tânără care are nevoie de victorii pentru a prinde curaj. Cu Hunedoara va fi greu, dar trebuie să ne impunem. Trebuie să stăm bine în teren, aproape de ei, să ţinem în permanenţă un om în spate ca să-l blocăm pe Fotescu şi să fructificăm ocaziile de gol pe care le vom avea. Sper ca publicul să fie alături de noi şi să-i încurajeze pe băieţi în permanenţă“, a punctat Bondrea, care ar putea alinia astăzi următorul unsprezece: Mindileac - Stanca, Cilean, Vişa, Cercel - Sg. Popescu, Ekwalla, Pasăre, Onofrei - Vidakovic, Boroiban. După două campionate în care şi-a propus evitarea retrogradării, dar a fost la un pas de promovare, CSM Vâlcea începe astăzi un nou sezon, cu gândul la Liga I. Conducerea din Zăvoi a decis ca în pauza competiţională să facă o remaniere a lotului, renunţând inclusiv la antrenorul Pană. Au fost aduşi mulţi fotbalişti tineri şi un antrenor experimentat, Ma