Discutia starnita in urma concediului petrecut de presedintele tarii in judetele Covasna si Harghita readuce in actualitate tema delicata a relatiilor dintre romani si maghiari, dintre Romania si Ungaria. Dupa 1989 s-a pus in cateva randuri intrebarea daca si in ce masura reconcilierea franco-germana, fundament al Uniunii Europene, ar putea servi aici drept model. Dincolo de particularitati evidente, ea are pe langa valoarea simbolica si una pragmatica, oferind invataminte cu aplicabilitate mai larga:
1. nu exista alternativa la proiectul reconcilierii – cu atat mai putin azi, intre doua membre ale NATO si UE;
2. reconcilierea nu se reduce la un moment festiv, ci e un proces de durata, cerand eforturi concertate si sustinatori de marca, pana si in fruntea statului (de Gaulle/Adenauer, Mitterrand/Kohl, Chirac/Schröder);
3. ambele parti au numai de castigat prin inlocuirea vrajmasiei stupide cu dialogul rational;
4. adevaratii adversari ai interesului national nu sunt de partea cealalta a frontierei, ci cei ce se opun in ambele tabere impacarii: extremismul nationalist este opusul a ceea ce se declara;
5. viitorul primeaza, istoria trebuie scoasa de pe agenda politica si lasata in grija istoricilor;
6. piedicile sunt necunoasterea, neincrederea, prejudecatile, inertia, intoleranta, iar efortul trebuie centrat pe promovarea cunoasterii reciproce, a respectului si a tolerantei;
7. succesul intregului proces depinde in mod decisiv de castigarea durabila a tineretului pentru ideea concordiei.
Concret, este demna de tot interesul experienta acumulata de catre Biroul de Tineret Franco-German, infiintat pe 5 iulie 1963, la cateva luni dupa semnarea Tratatului de cooperare dintre Franta si Germania, si care, finantat prin contributii egale ale guvernelor celor doua tari (20,4 mil. euro in 2004), a desfasurat de atunci o intensa acti