Doi vlajgani imbracati in treninguri cu marci vizibil afisate si pe fata si pe spate urca pe la orele amiezii in autobuzul ce face legatura intre cartierul La Defence din vestul Parisului si oraselul Levallois, pe partea cealalta a Senei. "Tu te uiti pe dreapta, eu pe stanga" ordona, cu aer pedagocic, barosanul. Pirpiriul care il insoteste pare a fi la prima lui lectie de reperaj. Peste doua statii coboara rapid si o iau pe traseu inapoi. Grasul arata vag intr-o directie (un carucior de copil lasat in fata locuintei? o bicicleta rezemata de un copac? o motoreta nelegata cu lantul? un geam la parter uitat deschis?). Au gasit ceva de furat! Pensionarii isi fac la aceasta ora siesta, si chiar daca i-ar vedea cineva, ei tot nu s-ar sinchisi. Au vorbit tot timpul tare, in romaneste, mai mult cu interjectii volubile. Se simteau totalmente protejati de "condul" lor lingvinstic, printre fraierii de francezi. Ceva mai tarziu, La Paris, pe linia metroului 4, apare si cuplul celor doi manelisti, familiarizati de multa vreme cu traseul, care anul trecut cantau ceva cu "fetele la mare/se rade pe picioare". si-au schimbat repertoriul, urla timp de cateva minute un soi de melodie romaneasca porcoasa, dupa care pleaca sa intinda mana prin vagon, injurand de fiecare data cand primesc un banut, dar simuland ca multumesc mieros. Jumatate din cuvintele folosite incep cu P, celelalte se ineaca in scuipatii proiectati spre scaunele din statie, in timp ce trec de la un vagon la altul, tragand dupa ei un soi de statie de amplificare pe roate. Daca mergi la Florenta si te opresti in mult visata piata sa privesti statuia lui David, bine este sa ai si prastia lui sau vreo umbrela, un baston, ia acolo. In cinci minute te vezi inconjurat de o intreaga satra. Iar in timp ce sefa iti propune servicii de chiromantie, intr-o italiana-franceza trecuta pe la Calafat si perfectionata, probabil, intr-un