Conturie deschide de autorităţile şi instituţiile publice la Trezorerie vor fi blocate de Ministerul Finanţelor, dacă acestea nu depun situaţiile financiare în termen de 10 zile de la data aplicării amenzilor pentru întârziere.
De asemenea, în caz de întârziere, ordonatorii principali de credite nu vor putea obţine împrumuturi acordate de la buget. Prevederile sunt incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii, elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
“Pentru ca România să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate ca stat UE, se impune luarea unor măsuri speciale care să responsabilizeze ordonatorii de credite, de la toate nivelele administraţiei publice centrale, locale şi de asigurări sociale, să respecte prevederile legii privind termenele de prezentare a situaţiilor financiare”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului. Vor fi exceptate de la noua regulă plăţile din fonduri externe nerambursabile sau finanţările primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe şi proiecte, precum şi fondurile de cofinanţare şi prefinanţare aferente.
Totodată, noile prevederi nu se aplică în cazul plăţii salariilor şi a contribuţiilor aferente, rambursărilor de credite interne şi externe, comisioanelor şi altor costuri aferente, contribuţiilor şi cotizaţiilor către organizaţii internaţionale, plăţilor din fondurile la dispoziţia Guvernului şi altor operaţiuni urgente care nu pot fi amânate, cu aprobarea Ministerului Economiei şi Finanţelor. Amenzile pentru întârzierea depunerii situaţiilor financiare sunt cuprinse între 1.000 şi 4.500 de lei, în funcţie de depăşirea perioadei de transmitere a documentelor. (E.C.)
Conturie deschide de autorităţile şi instituţiile publice la Trezorerie vor fi blocate de Ministerul Finanţelor, dacă acestea nu depun si