Contrar opiniilor răspândite privind globalizarea ca fenomen caracteristic secolului XX, un cercetător american de origine indiană susţine că aceasta are o vechime de... peste 50.000 de ani. Procesul a început, se pare, din clipa în care, odată cu naşterea societăţii omeneşti, un mic trib african s-a decis să părăsească continentul.
A fost clipa în care a început descompunerea şi transformarea comunităţilor umane şi procesul continuă şi în zilele noastre. În cadrul unui simpozion desfăşurat în luna iunie, Nayan Chanda, preşedintele Centrului pentru Globalizare al Universităţii Yale, şi-a prezentat cartea intitulată „Nedespărţiţi.
Cum au influenţat globalizarea negustorii, misionarii, aventurierii şi militarii? ”. În lucrarea care cuprinde paralele istorice, dar şi anecdote, autorul demonstrează că globalizarea nu este produsul în exclusivitate al ultimelor decenii (termenul „globalizare” a fost folosit pentru prima dată în 1961).
Încă în antichitate, negustorii au stabilit legături între culturile şi societăţile aflate în diferite colţuri ale globului: ei au dus în Europa mătăsuri şi condimente, iar în lumea arabă – porţelanuri şi parfumuri. Războaiele, de multe ori transcontinentale (inclusiv cruciadele), au fost însoţite de amestecul populaţiilor şi al obiceiurilor culturale.
Începând din secolul al XVII-lea, a înflorit comerţul cu sclavi, o formă timpurie şi inumană a migraţiei forţei de muncă. Misionarii care au pătruns în noile teritorii descoperite şi-au „exportat” convingerile religioase. Astăzi, reprezentanţii ONG (organizaţii neguvernamentale) pot fi consideraţi varianta modernă a misionarilor, iar turiştii care străbat lumea cu rucsacul în spinare – moştenitorii marilor descoperitori Vasco da Gama, Columb, Ibn Battuta şi Marco Polo.
În fond, afirmă Chanda, singura noutate a globalizării moderne este accelerarea procesulu
