În mod sigur, cineva a încurcat borcanele prin hârţoagele cereşti, fiindcă cinstitul Ivan Ilici nu merita un sfârşit atât de urât ca acela ce i-a fost destinat. Minunata carte a
În mod sigur, cineva a încurcat borcanele prin hârţoagele cereşti, fiindcă cinstitul Ivan Ilici nu merita un sfârşit atât de urât ca acela ce i-a fost destinat. Minunata carte a bătrânului Tolstoi (pe Tolstoi nu mi-l pot închipui tânăr) ne readuce subtil în atenţie chestiunea eutanasiei, scuturată ca un covor în ultimii ani.
Şi-ajungi să regreţi că tu, ca cetăţean, n-ai dreptul elementar să stipulezi, pe baza unui act semnat de mâna proprie, ca vreun medic să-ţi facă o injecţie letală în caz că încapi pe mâna vreunei boli care te degradează în mod inuman, ca pe Ivan Ilici. Arareori se pot parcurge nişte pagini atât de mişcătoare.
Când despic, cu mâna dreaptă prefăcută în topor, paginile de ziar, prima dată îmi aştern ochii pe anunţurile mortuare, situate la "Mica publicitate". Parcurg pe nerăsuflate numele, vârsta şi profesia celor dispăruţi, apoi mă înfior la trecerea în revistă a zaharicalelor de rigoare: "om de mare nobleţe sufletească" (ca şi când nobleţea sufletească ar putea fi şi mică), "soţ devotat", "tată iubitor" etc.
Încerc să mi-l închipui viu pe eroul din anunţ: cum stătea el cu nervii, câte crampe stomacale număra după vreun chef monstru, în ce măsură evita excesul de "sare, zahăr şi grăsimi"... Apoi, îmi imaginez ce se ascunde îndărătul formulei "moarte fulgerătoare" sau "lungă şi grea suferinţă": vreun fulger cardiac, vreun cancer pisălog ori vreo ambuscadă produsă în circulaţia sanguină.
Nu-s în măsură să spun dacă lectura rubricii "Decese" ne îmbunătăţeşte cu ceva parametrii sufleteşti; dar e bine să ne amintim că, după cei mai mulţi dintre noi, nu va rămâne în urmă mai mult decât un anunţ mortuar, mai frumos ori mai modest împodobit.
