Randamentul businessurilor parlamentarilor concurează cu succes eficienţa legislativă Cu averi de ordinul milioanelor şi zecilor de milioane de euro, unii parlamentari afacerişti au găsit Randamentul businessurilor parlamentarilor concurează cu succes eficienţa legislativă
Cu averi de ordinul milioanelor şi zecilor de milioane de euro, unii parlamentari afacerişti au găsit soluţii pentru a părea că dau randament şi în plan legislativ: semnarea unor propuneri de legi iniţate de alţi colegi. Alţii au preferat să se ocupe de propriile afaceri şi de jocul la bursă, în dauna mandatului de senator sau deputat.
Practicile businessmenilor din parlament tind să devină un model de urmat pentru ceilalţi colegi. Potrivit noilor declaraţii de avere, tot mai mulţi aleşi se arată interesaţi de învăţarea evoluţiilor bursiere sau de investirea banilor în diferite societăţi comerciale, rămânând de văzut cum vor împăca noile preocupări cu mandatul legislativ.
Cu o avere estimată la 38-40 milioane de dolari, senatorul UDMR Attila Verestoy a câştigat, anul trecut, aproape 13 milioane de euro numai din vânzarea unor acţiuni şi din dividende. Cu un important portofoliu de acţiuni listate la bursă, evaluat la 18,4 milioane de euro, activitatea parlamentară a senatorului UDMR s-a rezumat doar la o declaraţie politică şi la autograful său mâzgălit pe marginea unei propuneri legislative a colegilor săi deputaţi, de înfiinţare a unei comune în judeţul Harghita.
Concurând cu Dan Voiculescu în averi, senatorul PC George Copos şi-a alăturat numele la iniţiativa legislativă a partidului privind controlul averilor ilegale, semnată în bloc de zeci de parlamentari PC. O avere estimată la peste 350 milioane de euro, alte 232 milioane de euro şi 11,8 milioane RON investite, conturi de 5,5 miliarde RON şi dividende de aproape 10 milioane lei noi au concurat cu succes activita