Cum vînd francezilor o maşină cehească
Era o reclamă acum cîţiva la Skoda Octavia, pentru piaţa franceză. Vedeam maşina în splendoarea ei rulînd pe şosea, printre dealuri înverzite, care unui eventual telespectator român i-ar putea părea familiare. Transilvania, cumva? - se poate întreba acesta, văzînd maşina intrată într-un sat pitoresc: casele acelea cu acoperişuri ample, pîrîiaşul acela cu cîrduri de raţe, turla aceea ţuguiată de biserică... Maşina, căreia i se poate vedea numărul de înmatriculare de Franţa, se comportă admirabil pe şoseaua rurală, pustie, numai pietriş... Face de ruşine o căruţă ancestrală şi suceşte a mirare capetele unor ţărani în costum popular. Dar - ăsta parcă-i portul românesc... Şi fizionomiile acelea parcă sînt ale neamurilor de la ţară... Apoi, felul bărbaţilor de a purta clopul pe creştet... Şi felul femeilor de a muşca din capătul basmalei... - Ei, dar poate fi orice ţară din Est! O fi Cehia, tot e vorba de Skoda...
Şovăielile dispar în momentul în care le auzi pe babele din piaţa mare vorbind clar româneşte şi le vezi cum se hlizesc în palmă. Automobilul frînează cu impetuozitate în faţa unui grup răsfirat, dominat de figura încruntată a unui mustăcios între două vîrste. Tăcere. Praful se ridică încet pe lîngă roţi. Suspans. Portiera din dreapta se deschide alene... Grupul se strînge instinctiv în jurul mustăciosului care se încruntă şi mai mult. Prin portiera larg deschisă coboară o tînără femeie într-o rochie simplă şi stilată, contrastantă cu toate fotele şi ştergarele din jur. Chipul îi reflectă bucuria reîntoarcerii. "Maria", strigă deodată mătuşicile mirate şi muşcă şi mai tare din basmale. Fata avansează dezinvolt către ele şi primeşte în extaz îmbrăţişarea corpurilor feminine gîrbovite, deformate de corvezi. "Maria, Maria, oi vinât acasâ, mamă..." "Săruâ mîna... da, m-am întors..." Lacrimi, închinăciuni,
