Un spectacol în memoria lui Elvis Presley, de la moartea căruia au trecut 30 de ani, a avut loc vineri seară, în Clubul „Piano“ din municipiul Târgu Jiu. Evenimentul a fost organizat de artistul local Bacio, împreună cu fan-clubul oficial din România - „Elvis“.
GORJ. Fun-clubul „Elvis Presley“ din România a lansat la Târgu Jiu un album cu piese rare cântate de regele rock and roll-ului înregistrate de Bacio. Evenimentul a avut loc vineri, 24 august, în Clubul Piano, unde a fost organizat şi un memorial Elvis, cu ocazia comemorării a 30 de ani de la moartea regelui. La manifestare au fost prezenţi fani din toată ţara, care au fredonat piesele regelui interpretate de invitaţi. Feeria muzicii lui Elvis Presley
i-a cuprins pe cei prezenţi în vraja ei, distracţia devenind cuvântul de ordine al nopţii târgujiene dedicate artistului. Pe scena clubului au urcat numeroşi interpreţi, foarte tineri, care au încântat publicul. Unul dintre cele mai importante momente ale serii a fost concertul live Bacio&Karacter Band, din repertoriul lui Elvis. De asemenea, alt moment aşteptat a fost apariţia pe scenă a lui „Elvis“ - datorită unuia dintre fanii săi, un tânăr din Timişoara, un „impersonator“ al regelui. Acesta a cucerit publicul, mai ales că apariţia sa a tăiat răsuflarea celor prezenţi: îmbrăcat într-un costum alb, la fel cu cele purtate de Elvis Presley în concerte, invitatul special al serii a reuşit să-l readucă pe rege printre fanii săi entuziasmaţi. Cei prezenţi la eveniment au primit CD-uri de colecţie cu piese rare din repertoriul lui Elvis, cât şi singurul album tribut dedicat regelui, înregistrat de Bacio, unul dintre organizatori.
Trupa The Teachers, la Târgu Jiu
Printre invitaţi s-au mai numărat şi trupa The Teachers, din Bucureşti, precum şi membrii fan-cluburilor Elvis din România. The Teachers Orchestra a cântat şi piese din