- Cultural - nr. 166 / 27 August, 2007 PRIETENUL INSINGURAT "Omul bun, din visteria cea buna a inimii sale, scoate cele bune" _ MANTUITORUL HRISTOS

Desi avand un statut social intinat de primitivismul regimului comunist, ca falfaitul resemnat al aripilor unui albatros ranit, filosoful teleormanean Constantin Noica (1909 _ 1987) este catalogat _ intr-un manual de profil pentru liceeni _ "cel mai important filosof din ultima perioada". Celui ce a fost oarecum "schimnicul" Noica (dupa ce a absolvit, in 1931, Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti), nimeni, niciodata si nimic nu a reusit sa-i abata elanul spre piscurile gandirii speculative, preferand ca o buna parte din viata sa o petreaca intr-un ambient natural incarcat de liniste (Sinaia, Paltinis), in defavoarea tensiunilor inerente clasei elitiste a vremurilor. Cufundandu-se cu intreaga fiinta in lumea ispititoare a ideilor, el si-a asumat rolul de a deschide noi carari in cultura romaneasca, fiindu-i aspru sanctionata pornirea morala de a adera la doctrina national-crestina a miscarii legionare. Ca urmare, comunistii l-au considerat persona non grata, confiscandu-i proprietatile (pe care le percepea ca o povara) si marginalizandu-l sub interdictia de a mai publica. S-a retras docil, dar slobod in sinele sau, in pitorescul oras muntenesc Campulng-Muscel, unde i-a fost fixat domiciliu fortat intre 1949-1958. Bucuros ca aici putea sa-si schiteze principalele coordonate in filosofie, Noica i-a avut drept companioni de indelungi conversatii pe viitorul monah Nicolae Steinhardt si pe "conu" Alexandru Paleologu. Apoi, va urma pentru filosof (si "grupul" sau) o perioada de restriste, intrucat in 1958 era arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, cu confiscarea intregii averi. Timp de 6 ani, si-a executat pedeapsa la inchisoarea Jilava. Dupa eliberare, va lucra ca cercetator la Centrul de Logica