Prima atestare documentară a oraşului datează din timpul lui Petru Cercel. Pe 18 iunie 1584, "întărea Jupînesei Caplea şi nepoţilor ei, Badea şi Calota postelnici, satele Drăgăneşti şi Moarile în urma unei judecăţi". Şi aici se opreşte gloria istorică a localităţii. Ar mai trebui amintit doar că a fost una dintre primele zone de exploatare a petrolului. Americanii au realizat investiţii majore. Petrolul a curs o perioadă pe marginea drumului. Acum s-a cam terminat. Sondele dispar, una cîte una. Au reapărut însă judecăţile. Oamenii se luptă încă să cîştige ce a fost al lor şi le-a fost luat, pe vremea cealaltă. Nu au bani pentru avocaţi pricepuţi, nu prea ştiu legile, dar trăiesc cu speranţa să obţină ceva pe proprietăţile bunicilor. Pentru copii, nu pentru ei. Aici m-am născut şi aici încep şi povestea. Pentru că, pentru mult timp, aici am găsit capitala întregii lumi. Apoi a devenit provincie.
Copil fiind, sonde cutreieram
Copilul percepe locul naşterii prin formule care ţin de primii prieteni, de spaţiile de joacă bine delimitate şi asumate ca personale - teritorii de apărat în lupta cu găştile celelalte. Aşa îl percep şi eu. Dealurile erau pline de sonde pe care ne căţăram să vedem lumea de sus. Puţini se încumetau să urce pe sonda 6000, doar că răsplata era pe măsură. Era Turnul Eiffel, Blocurile Gemene şi Turnul din Pisa la un loc. De acolo din vîrf eram stăpînii lumii. De jur-împrejur vedeam totul. Blocurile din centrul oraşului, casele de la periferie, şoseaua care şerpuia spre satele din jur şi apoi dealurile. Ce era după dealuri, nu ştiam şi nici nu ne interesa. Vedeam şi casa lui Radinski, un medic dentist celebru, dar care, nimeni nu ştia de ce, cam înnebunise. Casa era protejată de un pîlc de brazi falnici, bătrîni, veniţi parcă din vremea lui Petru Cercel. Ca prin minune, rămăsese nedărîmată. Singură, în mijlocul unui cartier de blocuri.
