Geoană persistă in a anunţa ferm că nu renunţă la funcţia de premier. O dregătorie pe care nu i-a oferit-o şi, după toate probabilităţile, in actuala arhitectură politică, nu i-o va oferi nimeni. Prin luptă dreaptă, ca intre gladiatori, n-am auzit să se căştige pe undeva, prin lumea căt de căt civilizată, şefia vreunui guvern. Plus că nu ştiu ce mă face să cred că bătrănul lup de mare e mai bun la bătaie ca un băiat crescut in Primăverii şi care are experienţă a caftului fizic cam cătă pricepere la condus au şoferii de week-end.

Mărturisesc că incă n-am reuşit să descifrez resorturile intime care-l imping pe Mircea Geoană să comită gesturi de tipul autopropunerii sinucigaşe pentru funcţia de premier. Dacă pănă acum nu ii era evident că preşedintele nu dă două parale chioare pe autoasumata sa poziţie de lider al Opoziţiei şi pe el insuşi ca prezumtiv rival, modul injositor in care acesta a răspuns declaraţiei sale politice privind depunerea moţiunii de cenzură, instalarea unui Executiv dominat de PSD şi condus de el ar fi trebuit să-l convingă de cruda realitate.

Din nefericire, se pare că nu orgoliul este calitatea dominantă a caracterului său. Aşa că, după gafa cu anunţarea publică a candidaturii pentru şefia Executivului, in loc s-o dreagă şi să-i dea flit marinarului şcolit la semifrecvenţă care se plictiseşte intre zidurile Cotrocenilor, persistă in a anunţa ferm că nu renunţă la funcţie. Care, păcatele mele, funcţie? O dregătorie pe care nu i-a oferit-o şi, după toate probabilităţile, in actuala arhitectură politică, nu i-o va oferi nimeni. Prin luptă dreaptă, ca intre gladiatori, n-am auzit să se căştige pe undeva, prin lumea căt de căt civilizată, şefia vreunui guvern. Plus că nu ştiu ce mă face să cred că bătrănul lup de mare e mai bun la bătaie ca un băiat crescut in Primăverii şi care are experienţă a caftului fizic cam că